La sfarsitul anului trecut tot internetul vuia de decizia celor de la AOL de a opri proiectul Winamp, cel mai popular player audio pentru utilizatorii de PC. Unul din motivele inchiderii aduse in discutie de AOL a fost faptul ca utilizatorii prefera acum sa asculte muzica online, utilizand site-uri precum Youtube, care in ultimii ani a devenit o sursa imensa de piese dar si de artisti noi.
Fanii muzicii rock, jazz, r&b şi nu numai au primit o veste foarte bună la inceputul lunii de la Youtube. Cei ce vor sa urmareasca concerte LIVE ale artistilor preferati au de acum la dispozitie canalul Music Vault, care va ofera o colectie gratuita de concerte.
Ce este cu adevarat senzational este ca aveţi acces la peste 12.000 de videoclipuri muzicale, la o calitate ce incepe de la 480p si ce ajunge până la Full HD, pe care le puteţi viziona gratuit. Toate au titluri sugestive formate din numele artistului, numele concertului sau al melodiei, anul şi locaţia în care a avut loc. În baza de date sunt incluse şi concerte mai noi, dar cea mai atrăgătoare parte constă în concerte de acum 30 – 40 de ani de la Santana, Bruce Springsteen, The Who, Bob Dylan şi mulţi alţi. La prima privire, fanii muzicii rock sunt favorizaţi, dar există şi multe excepţii de la regulă.
În total este vorba de peste 2000 de ore de concerte sau aproximativ 83 de zile, depinde cum vreţi să le vizionaţi. În spatele acestui proiect s-au aflat peste doi ani de ,,restaurare, transferare, mixaj şi mastering a mii de casete din arhiva enormă” a Music Vault.