Ixia, parte a Keysight Technologies si unul dintre cei mai importanti furnizori de solutii de securitate si vizibilitate a retelelor, a anuntat ca a extins platforma CloudLens™ Visibility pentru a integra suport pentru Microsoft Azure, Google Cloud Platform, IBM Bluemix si Alibaba Cloud, pe langa Amazon Web Services, Windows si Linux, care sunt deja suportate de platforma. Astfel, Ixia CloudLens devine prima solutie de vizibilitate care suporta toate platformele cloud de top, pe multiple sisteme de operare.
Infrastructura IT a companiilor evolueaza catre o platforma bazata pe multiple servicii care ruleaza in cloud. In conditiile in care datele de business sunt transferate intre aplicatii locale din centre de date private si aplicatii care ruleaza pe platforme publice de cloud, vizibilitatea end-to-end in aceasta infrastructura devine o provocare. Lipsa de acces granular la traficul din cloud, indiferent de furnizorul de servicii de cloud, conduce la aparitia unor zone fara vizibilitate in retea, care pot compromite performanta si securitatea aplicatiilor, facand ca utilizatorul sa aiba o experienta de utilizare mai proasta si crescand riscurile de securitate ale retelei.
Ixia CloudLens ofera vizibilitate completa in medii cloud – publice, private sau hibride – si este prima solutie Software-as-a-Service (SaaS). Produsul CloudLens a fost proiectat cu scopul de a pastra beneficiile cloud-ului – scalabilitate, flexibilitate si agilitate – oferind, in acelasi timp, securitate si instrumente de analiza si testare necesare pentru a pastra vizibilitatea in retea cu care clientii sunt deja obisnuiti intr-o infrastructura privata.
„Mediile hibride si multi-cloud creeaza provocari echipelor de securitate care trebuie sa gestioneze mai multe segmente si care nu mai au vizibilitatea pachetelor de date necesara pentru a securiza reteaua”, a spus Dan Thormodsgaard, CTO si Co-Founder la Fishtech Group. „Ixia CloudLens rezolva aceasta problema printr-o platforma ce nu tine seama de tipul de cloud folosit, suportand de la AWS, Azure, IBM si multe altele, pana la sisteme de operare Microsoft si Linux. Aceasta flexibilitate ii permite serviciului CloudLens sa furnizeze date la nivel de pachet impreuna cu o modalitate simpla de a gestiona centralizat aplicatiile de pe orice platforma. Datorita parteneriatului dintre Ixia si Fishtech Group, CloudLens ofera acces granular la traficul din reteaua clientului, in timp ce parteneri precum ProtectWise si Perch asigura detectarea automata a amenintarilor, permitand organizatiilor sa asigure securitatea cloud-ului.”
CloudLens Public le ofera utilizatorilor posibilitatea sa:
- Implementeze si sa gestioneze cu usurinta propria infrastructura in diferite platforme cloud, indiferent daca acestea sunt publice, private sau hibride
- Foloseasca orice sistem de operare, fie ca este Windows sau Linux, pe orice platforma
- Asigure performanta instrumentelor si aplicatiilor care ruleaza pe platforme de cloud publice, mentinandu-le, in acelasi timp, scalabile
- Optimizeze nivelul de securitate si sa ofere informatii relevante din aplicatii
Arhitectura produsului CloudLens este „serverless”, ceea ce ii permite sa ruleze pe orice platforma cloud. Aceasta solutie permite clientilor flexibilitatea si posibilitatea de a-si administra singuri infrastructura fara a implica furnizorii de servicii cloud. CloudLens ruleaza independent de topologia retelelor indiferent de natura lor (fizic sau virtual).
Ixia lucreaza cu principalii furnizori de instrumente de securitate, APM si NPM, inclusiv cu furnizori open source, pentru a pre-valida interoperabilitatea. In acest fel, CloudLens garanteaza clientilor o experienta de utilizare cat mai ridicata oferindu-le vizibilitate completa pe platforme cloud. Partenerii tehnologici sunt: AppNeta, The Bro Project, CA Technologies, Dynatrace, Eastwind Networks, FireEye, Jask, LogRhythm, NetFort Technologies, NTOP, ProtectWise, Perch Security, RSA Security, Savvius, Sinefa, Suricata, Wireshark si VolPmonitor.
„Ixia intelege ca cei care iau deciziile in industria IT trebuie sa implementeze si sa gestioneze platforme hibride viabile si sa opereze intr-un mediu de business unde performanta aplicatiilor este esentiala pentru succesul financiar si pentru pastrarea relatiei bune cu clientii”, a spus Bethany Mayer, Presedinte al Ixia. „De aceea am si dezvoltat CloudLens – o platforma nativa de vizibilitate in cloud, care elimina zonele fara vizibilitate din intregul spectru, de la cloud pana la mediile fizice, oferindu-le clientilor nostri posibilitatea sa imbunatateasca eficienta instrumentelor de monitorizare si asigurandu-le accesul la o suma mai mare de informatii pentru a reduce timpul in care aplicatiile importante nu functioneaza.”