Integratorul IT&C Datacor a administrat implementarea celui mai mare proiect de cablare structurată din România de anul acesta pentru una dintre cele mai importante multinaționale de IT prezente pe piața locală.
“Pentru a oferi o experiență de lucru îmbunătățită angajaților și pentru a încuraja un mediu de lucru mai sănătos și sustenabil, clientul nostru, o companie IT foarte mare din România, a decis relocarea într-un spațiu nou, unde va amenaja aproximativ 30.000 mp de birouri. Datacor, a fost astfel contractată pentru implementarea de proiectului de cablare structurată și a unui datacenter. Acest proiect a reprezentat cel mai mare proiect ca număr de porturi din România în anul 2021.”,
a declarat Fănel Mazâlu, director al diviziei de implementare din cadrul Datacor.
La fiecare din cele 9 etaje ale clădirii s-au instalat aproximativ 1.500 de porturi, printre soluțiile Datacor de cablare structurată implementate numărându-se: pentru partea de cablare structurată pe orizontală a fost folosită o soluție Corning cu cablu Categoria 7, ecranat și conectică de Categoria 6A, legăturile verticale s-au făcut cu trunchiuri de fibră optică EDGE de la Corning, iar cabinetele de cabling utilizate au aparținut producătorului Conteg.
“Credem în dezvoltarea parteneriatelor pe termen lung cu clienții noștri și suntem mândri să avem ca furnizori pentru soluțiile pe care le implementăm companii consacrate la nivel mondial. Echipa Datacor deține expertiza necesară să furnizeze atât cele mai performante echipamente de pe piață, ci și pentru consultanță în vederea identificării celor mai potrivite soluții adaptate la nevoile clienților, precum și executarea proiectelor la cele mai înalte standarde.”,
a adăugat Fănel Mazâlu.
Infrastructura oferită de Datacor pentru acest proiect a inclus soluții de cablare, climatizare, instalații electrice, sisteme de stingere incendiu, cabinete de rețea și jgheaburi speciale de distribuție a cablurilor de fibre optice, servicii de suport tehnic și proiectare, implementare, testare și certificare.
De asemenea, luând în considerare nevoile clientului, pentru datacenter experții Datacor au conceput soluții de mare densitate, folosind de exemplu EDGE pentru cablarea de fibră optică, pentru scalabilitate – UPS modular Vertiv APM și eficiență energetică – Vertiv PDX.
Datacor a administrat recent și implementarea soluțiilor de infrastructură (cablare, WiFi, CCTV, sisteme de control acces, detecție incendiu) pentru cele patru noi centre deschise de clinica Medima în 2021.
Printre celelalte proiectele implementate de Datacor anul acesta se numără soluții de infrastructură și centre de date pentru clădiri de birouri, clinici medicale, companii IT, firme de logistică ș.a. Odată cu lansarea internațională a produselor Datacor, planificată încă de anul trecut, managementul companiei menține planul de investiții în strategia de dezvoltare pe următorii ani, pentru a asigura o acoperire optimă atât națională, cât și internațională pentru produsele și serviciile companiei.