Compania japoneză Epson a prezentat pe piaţa din România o imprimantă destinată antreprenorilor din domeniul vestimentar, SureColor SC-F2000, care printează direct pe îmbrăcăminte.
Imprimanta este concepută pentru printarea pe tricouri şi le permite utilizatorilor să demareze o afacere în domeniul vestimentar cu o investiţie de 15.000 de euro.
SureColor SC-F2000 imprimă un tricou în 27 de secunde.
„SureColor SC-F2000 este concepută pentru antreprenorii care doresc să se implice în procesul de creaţie şi văd în industria vestimentară o oportunitate de business. Din acest punct de vedere, consumul redus de cerneală şi calitatea imprimării comparativ cu alte branduri din această industrie oferă premisele pentru a obţine o rentabilitate mare a investiţiei”, a declarat Alina Silvestru, specialist în marketing pentru România şi Bulgaria în cadrul Epson.
Epson este unul dintre cei mai importanţi producători de imprimante, proiectoare şi LCD-uri din lume.