Intre 7 si 13 decembrie, peste 180 de țări din lume, printre care se află și România organizează evenimentul Hour of Code.
Hour of Code este cel mai mare eveniment de educație din istorie ce își propune să facă din programare un limbaj accesibil oricui și pune la dispozitie gratuit resursele necesare pentru oricine își dorește să programeze.
În această săptămână, milioane de elevi și profesori din toată lumea vor parcurge tutoriale și vor afla că programarea e un limbaj accesibil oricui, care nu necesită cunoștințe matematice avansate, ci mai degrabă logică și structură în gândire.
Hour of Code este un program mondial care vine în sprijinul nevoii tot mai acute de programatori și specialiști IT din lume. În condițiile în care, oferta locurilor de muncă în domeniul IT crește pe zi ce trece, la nivel global se estimează că, până în anul 2020, se va înregistra un deficit de 8 milioane de programatori. Astfel, programul Hour of Code adresează o provocare la nivel public.
Oricine poate accesa în mod gratuit platforma online http://ro.code.org și poate parcurge unul sau mai multe tutoriale interactive pentru a afla că programarea se poate învăța și nu e la fel de dificilă precum pare la prima vedere.
Traduse în peste 40 de limbi, tutorialele interactive pot fi accesate în cadrul unui curs – cu susținerea unui profesor – sau individual și pot fi lucrate atât pe computer, tabletă sau telefon, cat și ofline, în cadrul unor activități de grup. Animante și interactive, acestea aduc în prim plan personaje îndrăgite de copii, precum prințesa Elsa, dar și antreprenori cu business-uri online, adresându-se astfel deopotrivă copiilor și adulților.
“Rezultatul înregistrat de ediția de anul trecut a Orei de Programare ne arată interesul ridicat al elevilor pentru tehnologie și pentru domeniul IT, iar prin acest tip de proiect educațional le punem la dispoziție și resursele de care au nevoie pentru a se dezvolta în acest domeniu. Tehnologia face parte din viețile noastre, iar a oferi șansa copiilor să învețe programare este o oportunitate nu doar pentru ei, ci pentru noi toți”, declară Alin Chiriac, Founder & CEO ADFABER, asociația desemnată să se ocupe de organizarea, promovarea și susținerea Hour of Code în Europa de Est.
Partenerii internaționali de anul acesta vor oferi premii pentru toți organizatorii de evenimente Hour of Code, în semn de recunoștință pentru implicarea în promovarea tehnologiei și educației IT în rândul tinerilor. În plus, organizatorii evenimentelor Hour of Code în România vor beneficia de solutii de securitate online, din partea Bitdefender România.