Scandalul datelor partajate de Facebook firmei Cambridge Analytica a readus in atentia publicului faptul ca ceea ce stie Facebook despre utilizatorii sai inseamna in realitate puterea pe care o detine gigantul american.
Prinsi in offside cei de la Facebook, prin vocea CEO-ului sau Mark Zuckerberg, au spus ca le pare rau (daca am fi atat de creduli i-am crede pe cuvant) si ca vor lua primele masuri prin analizarea tuturor aplicatiilor care colecteaza date de la utilizatorii Facebook.
Daca vi se pare prea complicat sa intelegeti cum colecteaza date Facebook de la utilizatori si mai ales cum pot companii terte sa faca acest lucru, sa prezentam cel mai frecvent comportament al utilizatorilor de Facebook care partajeaza date fara sa stie sau fara sa ii intereseze.
Ati facut vreodata un test stupid de inteligenta, de aseamanare, provocare etc ? Ati oferit permisiunea site-ului unde ati intrat sa foloseasca datele contului vostru de Facebook pentru a efectua testul si pentru a posta rezultatul pe profilul vostru ? Trecand de faptul ca acele teste sunt niste porcarii bazate pe algoritmi alesi in mod aleatoriu, site-urile din spatele lor colecteaza date intr-o veselie fara ca utilizatorii sa stie. Ce este culmea este ca primesc permsiunea utilizatorilor care nu citesc de fapt de ce anume dau Ok.
Pornind de la numele de utilizator, pozele voastre si asa mai departe, site-urile cu pricina primesc chiar si dreptul de a posta pe pagina voastra de profil.
In mod clar in spatele acestor aplicatii este un mecanism bine gandit menit sa faca exact ceea ce isi propune. Sa colecteze date intr-o veselie.
In mod amuzant, chiar daca pe multi nu ii intereseaza, datele pe care le stocheaza Facebook despre voi sunt de fapt moneda de schimb si sursa principala de venit pentru gigantul american.
Dupa scanadal, Facebook a promis ca le va oferi utilizatorilor acces facil la sectiunea de aplicatii care colecteaza date despre ei. Functia a fost de fapt prezenta si pana acum pe site, in sectiunea de setari, iar acum Facebook le trimite o notificare tuturor utilizatorilor prin care le ofera acces rapid si facil catre aceasta sectiune.
Practic, odata ce deschideti aplicatia de mobil sunteti intampinat de un mesaj mare care va sfatuieste sa verficati lista de aplicatii si site-uri conectate sau care au acces la anumite date ale contului vostru de Facebook. Daca ati folosit Facebook pentru a va creea un cont pe un alt site, ati conectat profilul la un anumit joc instalat pe telefon s.a.m.d, toate aplicatiile vor fi prezente aici. Daca nu mai folositi site-ul cu pricina puteti sa revocati accesul la datele voastre doar ca asta nu inseamna ca vechile voastre date, obtinute deja de site-ul sau dezvoltatorul cu pricina, sunt sterse. Daca confidentialitatea este cu adevarat un lucru important pentru voi, va trebui sa munciti ceva pentru ca datele voastre sa fie sterse.
Ce este interesant e ca Facebook se oboseste sa iti spuna acest lucru si iti ofera si un ghid, daca ai nervii necesari sa mergi pana la capat.
Chiar daca pare ca Facebook isi da interesul sa protejeze utilizatorii este important de urmarit daca gigantul se va tine de cuvant si va analiza cu adevarat modul cum reusesc aplicatii terte sa aiba acces la platforma si cum pot ele sa colecteze date despre utilizatori. Desigur nu vom sti niciodata cati bani se invart in jurul oferirii accesului la datele pe care le detine Facebook despre noi.