Noul sistem de operare Android 6.0 Marshmallow, lansat in urma cu doar cateva saptamani, vine cu una din cele mai asteptate functii menite sa rezolve o problema foarte stresanta.
Noua functie denumita Doze prelungeste autonomia tabletelor si telefoanelor cu Android. Modul Doze presupune oprirea aplicatiilor care ruleaza in fundal in timp ce telefonul nu este folosit. Important este ca nu necesita niciun fel de setari speciale. Odata activat, toate aplicatiile care in mod normal consuma bateria chiar daca telefonul nu este folosit sunt intrerupte. Exceptie o fac cele cu prioritate ridicata, cum ar fi apelurile si SMS-urile.
Functia Doze se activeaza automat atunci cand ecranul telefonului sau tabletei nu este activ si dispozitivul nu este conectat la un incarcator. Cu ajutorul accelerometrului functia este capabila sa detecteze ca dispozitivul nu este miscat si astfel incepe sa dezactiveze aplicatiile de fundal.
Momentan exista si un mic incovenient, daca sunteti conectat la o retea GSM slaba, Doze nu va functiona prea bine, deoarece dispozitivul va cauta constant o conexiune mai buna si asta mareste consumul de energie.
Cei de la Google au luat si masuri de protectie impotriva dezvoltatorilor de aplicatii care vor incerca sa isi marcheaza aplicatiile ca fiind prioritare. Aplicatiile care nu fac parte din serviciile oferite de reteaua ta de telefonie trebuie sa treaca printr-un sistem numit Google Cloud Messaging. Astfel, ei pot monitoriza fiecare aplicatie care incearca sa abuzeze si să trimita notificari dispozitivului tau, actionând daca este cazul.