LG a trimis invitații pentru următorul eveniment de lansare al companiei ce va avea loc pe 3 octombrie și nu se fereste sa spuna ca este vorba despre lansarea noului V40 ThinQ.
Nu există prea multe detalii, dar invitatia spune în mod clar „luati 5”, ceea ce sugerează că V40 ThinQ va veni într-adevăr cu cinci camere, după cum se zvoise anterior.
Pentru a fi clar, sunt trei în spate și două pe față. În timp ce LG pare să urmeze o tendință de adăugare a mai multor camere, merită remarcat faptul că compania a fost, de fapt, una dintre primele care a adoptat un mod de configurare cu mai multe camere, cu V10 in 2015.
De fapt, telefonul a fost primul care a folosit două aparate foto selfie înainte de a decide că ar mai ok daca ar fi folosit pe sistemul de camere din spate. LG a folosit de atunci numai o cameră frontală, dar se pare că se întoarce acum la rădăcinile sale.
Totusi, nu știm încă cum va implementa LG toate aceste camere. În mod tradițional, compania a împerecheat o cameră normală cu unghi larg, cu un unghi panoramic ultra-larg. Această configurație rămâne destul de unică în industrie, așa că, dacă ar trebui să ghicim, am spune că LG va păstra unghiurile ultra-largi și normale, dar va adăuga un teleobiectiv pentru a concura cu toți ceilalți din industrie.
În timp ce am văzut trei camere pe partea din spate, pe telefoane cum ar fi P20 Pro de la Huawei, camera a treia a fost folosită pentru a îmbunătăți performanța la lumină scăzută, în loc să ofere o perspectivă suplimentară.
Între timp, o a doua cameră pe partea frontala ar putea oferi o detecție mai bună a adâncimii în modul selfie-portret sau ar putea îmbunătăți capacitățile camerelor cu unghi larg.
Desigur suntem inca in stadiul de speculatii si va trebui sa asteptam evenimentul de lansare al lui LG V40 ThinQ pentru a confirma toate aceste teorii.