In timp ce un număr tot mai mare de oameni descoperă plăcerea de a fotografia cu telefoanele lor, evoluția către a fotografia cu o cameră foto poate fi mai mult decât dificilă. Cu un aspect de invidiat și o construcție de calitate deosebită, noul Olympus PEN E-PL9 oferă un salt în ceea ce privește calitatea și controlul creativ, intâlnite de obicei în oferte mai scumpe. Cu ajutorul său, tranziția va fi mult mai puțin chinuitoare, prin posibilitatea accesării sale directe prin intermediul ecranului tactil și a noului său mod de fotografiere avansată (Advanced Photo).
Dimensiunile mici ascund o gamă versatilă de posibilități de exprimare fotografică, amplificate suplimentar de compatibilitatea cu o gamă Olympus foarte bine apreciată de peste 20 de obiective M.Zuiko, precum obiectivul pentru portret M.Zuiko Digital 45mm F1.8, care combină o perspectivă plăcută cu un bokeh natural şi frumos.
Fanii producțiilor de filme pot beneficia acum de filmulete 4K, fără elemente mișcate, neclare, stabilizate în corpul aparatului, în timp ce noul bliț încorporat este intotdeauna pregatit să asigure utilizatorilor Olympus PEN E-PL9 lumină suplimentară. Aceia care sunt nerăbdători să-și partajeze online noile realizări, pot profita de noua conectivitate combinată Bluetooth și Wi-Fi, cu smartphone-urile.
Programat pentru a fi livrat începând cu mijlocul lunii martie, Olympus PEN E-PL9 va fi disponibil în culorile alb, negru sau maro, în varianta corp de aparat sau kit cu un obiectiv (verificați mai jos opțiunile și prețurile).
Creșterea opțiunilor creative pe care o cameră le aduce, este insoțită adesea de un sistem de meniuri înfricoșător, pe măsură. În încercarea de a elimina aceste bariere, Olympus PEN E-PL9 vă permite să începeți treptat călătoria, în noua experimentare fotografică, prin selectarea programelor creative direct de pe ecranul tactil, înainte de a trece la setări mai tradiționale.
Selectați modul AUTO pentru a permite camerei să identifice diverse situații fotografice, feţe, grupuri și chiar mișcare și să aleagă într-o clipită cea mai bună setare pentru dumneavoastră. Dacă simțiți nevoia de a ajusta ceva – nu vă temeți, controlul prin intermediul ecranului tactil cu glisoare vă permite reglarea luminozităţii, culorii, contrastului și a altor setări comune. Răsuciți ecranul în jos pentru un selfie de o calitate superioară și puteți selecta modul e-Portrait, pe ecranul tactil, pentru a netezi tonurile de culoare ale pielii, direct în cameră. Toate acestea le veți găsi într-un corp de cameră foarte mic și ușor, cu un aspect traditional, dar în același timp modern.
Olympus a fost unul din pionierii care a lansat Filtrele Art cu mulți ani în urmă, însa modalitatea de lucru, la atingere, le aduce la viață într-un nou mod, făcând posibilă compararea efectelor mai ușoară ca niciodată, direct pe ecran. Pe lângă filtrul Bleach Bypass (Ignorare albire), filtrul Instant Film (Film instantaneu) este și el o noutate în lista de 16 Filtre Art – un detaliu nostalgic comparativ cu culorile exagerate ale primelor aparate foto instant. Utilizați-le în lumina zilei și efectele vor fi subtile. Utilizați-le noaptea cu bliț, pe oameni și o fotografie posibil întunecată se transformă: zonele mai întunecate devin verzi și pielea capăta o strălucire caldă, se crează astfel o imagine cu o atingere modernă, dar şi cu o senzație de nostalgie.
Bazându-se pe asta, Olympus a făcut disponibil accesul la modurile scenă și de pe ecranul tactil. Pur și simplu atingeți scurt de două ori imaginea care este cea mai apropiată de ceea ce aveți în minte să realizați și camera alege setările potrivite. Accesul inovativ la un control creativ simplificat este oferit prin noul mod de fotografiere avansată – Advanced Photo (AP). Olympus a fost pionierul multor tehnici de lucru, precum Live Composite, care în mod obișnuit erau adânc îngropate în meniurile camerei, rămânând de multe ori nedescoperite. Vreți să îi faceți o fotografie prietenului dvs., creând o pictură noaptea, în fața unei clădiri luminate? În mod obișnuit era aproape imposibil, acum însă atingeți scurt pictograma în modul AP, așezați E-PL9 pe o suprafață solidă și sunteți gata de lucru. Puteți explora beneficiile expunerii multiple, HDR, panoramă extinsă, chiar şi focus bracketing – o tehnică avantajoasă pentru fotografierea de detalii.
Un nou set de tutoriale video ușor accesibile, de tip „Cum să..”, găzduite pe aplicația gratuită OI.Share care gestionează transferul fără fir (wireless) al imaginilor de la cameră la telefon, oferă sfaturi utile pentru utilizarea E-PL9. Vorbind despre transferul de imagini: camera combină Bluetooth LE cu Wi-Fi pentru a se asigura că E-PL9 este mereu conectat cu smartphone-ul, chiar și atunci când este in modul repaus. Doriți să vedeți și să importați câteva imagini pe care tocmai le-ați fotografiat, dar camera este înapoi în geantă? Nici o problemă. Deschideți aplicația și treziti camera fără a fi nevoie să o scoateți din geantă și să o porniți.
O altă inovație de pionierat a lui Olympus este stabilizarea imaginii încorporată în corpul camerei (IS). Reducând posibilitatea apariției fotografiilor mișcate în lumină scăzută, acest sistem este legat de rapidul procesor de imagine TruePic VIII, care echipează OM-D E-M1 Mark II, vârful de gamă al camerelor Olympus și care permite camerei Olympus PEN E-PL9 să aleagă timpi de expunere mai scurți *, îmbunătățind considerabil șansele ca rezultatele să fie clare chiar în condiții dificile.
Utilizatorii unei camere foto sunt capabili de multă vreme să selecteze subiectul pe care doresc să îl focalizeze, dar selectarea subiectului prin atingerea direct pe ecran este mult mai intuitivă. Puteţi să alegeți între a atinge scurt pentru a focaliza sau a atinge scurt pentru a fotografia (puteți, de asemenea, să dezactivați selecția la atingere). Un avantaj pentru fotografiile de detaliu, rotirea ecranului și atingerea poziției precise va crește rata de succes. Având acum 121 de puncte AF de focalizare automată care acoperă cea mai mare parte a suprafeţei imaginii, utilizatorii pot focaliza acum oriunde pe ecran.
O cameră de sistem trăiește și moare prin obiectivele disponibile care se potrivesc unei game tot mai mari de subiecte de fotografiat. Mulți utilizatori actuali Olympus PEN se îndreaptă direct spre obiectivul M. Zuiko Digital 45 mm F1.8. De ce? Dacă obișnuiați să faceţi portrete cu telefonul sau camera foto compactă, știți că obiectivele aveau adesea un unghi prea larg pentru a fi suficient de flexibile. Din păcate pentru fața umană, unghiurile largi tind să distorsioneze trăsăturile. Un obiectiv clasic de portret, precum 45mm F1.8 de 45mm, aplatizează perspectiva puțin, astfel devenind mult mai plăcută. Diafragma largă oferă, de asemenea, un fundal blurat cu aspect natural (bokeh). În timp ce telefoanele doar imită din ce în ce mai mult acest efect, obiectivul potrivit crează o imagine aparte.
O zonă în care o cameră de sistem excelează într-adevăr este fotografia de aproape. Încercați obiectivul macro, de zi cu zi, M.Zuiko Digital ED 30mm F3.5 cu camera E-PL9. Vi se deschide o lume cu totul nouă pentru captarea detaliilor la bijuterii, alimente, materiale sau flori.
Pe lângă cele peste 20 de obiective Olympus M.Zuiko disponibile în prezent, este posibil să folosiți alte sute de obiective mai vechi, prin intermediul unor adaptoare diverse.
Olympus PEN E-PL9 (doar corp) la 2599 lei (TVA inclus), disponibil începând cu a doua jumătate a lunii martie 2018.
Olympus PEN E-PL9 în kit cu obiectivul Pancake M.Zuiko Digital ED 14-42mm F3.5-5.6 EZ la 3299 lei (TVA inclus)***, disponibil începând cu a doua jumătate a lunii martie 2018.